Prieteni? Da sau nu?!

Ma macina subiectul prieteniilor de ceva timp. Ba cred ca exista, ba cred ca nu exista. Sa incepem:

Se pare ca sunt o fire ca nu ii inteleg pe cei din jurul ei. Ca nu inteleg problemele lor, ca nu ma port dragut cu ei, etc.

Ma, eu tind sa cred ca mereu am fost o persoana foarte intelegatoare. Am lasat multe de la mine si am cazut des in bot. Faceam cum vor altii, le faceam de fapt pe plac. Eh, a sosit timpul sa schimbam chestiile astea. De-acum incolo mai dansati si voi dupa cheful meu. Ce sa las numai eu de la mine? Mai lasati si voi de la voi. Faceti cum vreau eu.

M-a enervat o anumita persoana, ca nu e frumos sa dam nume, sambata de imi venea sa ma urc pe toti peretii. Ba zicea una, ba alta, ba alta si in general facea mereu asa si eu, ca proasta, faceam cum vroia. Asa a facut si sambata dar nu mi-a mai convenit deloc. Incepand de sambata lucrurile s-au schimbat. Mie imi plac oamenii care se tin de cuvant nu care isi schimba planurile in functie de directia in care bate vantul. Si nu suport sa fiu chemata undeva cu o jumatate de ora inainte de ora la care trebuie sa ajung undeva. Prietenii adevarati ar fi trebuit sa bage chestia asta in cap dupa atatia ani. Dar se pare ca nu.

Se pare ca prieteni nu imi sunt cei pe care i-am considerat atata timp prieteni. Banuiesc ca prietenii ii recunosti in lucrurile marunte: cand te mai intreaba ce mai faci, daca mai traiesti, iti ureaza “La Multi Ani”, se tin de cuvant, nu profita, oameni care se trateaza reciproc de la egal la egal. Dintotdeauna mi-am dorit o prietenie sincera si am incercat sa o gasesc in diferite persoane. Cred ca doar Biby a ramas omul in care sa am incredere ca nu va merge la x si y sa zica tot ce am barfit eu, care nu profita, nu e bazat pe interese, care glumeste, te asculta. She’s there when I need her. Ich hab dich lieb!

Era clar ca va fi foarte greu sa pastrezi o prieteni vie cand intervine distanta. Cred ca am incercat mult sa pastrez prieteniile dupa ce m-am mutat la Bucuresti. Dar daca incearca doar unul singur, nu se poate. Se pierde totul pe drum. E nevoie de doua persoane intr-o prietenie care sa incerce, sa se straduiasca.

LATER EDIT: Incep sa cred ca si tata mi-e prieten. M-a ajutat tare mult prin cuvintele sale sambata cand am vorbit la telefon. Pacat ca ii da si lu’ mama raportul imediat. Si si iubitul meu mi-e prieten. Nu? Mi-am varsat de destule ori nervii pe el. Ma mai enerveaza, uneori foarte tare. Dar pot avea incredere si in el si candva o sa am 100% incredere in el. Sunt sigura de asta. Momentan nu ma aflu la 100%…

Sibiu, trenuri, drum, vant.

De ieri sunt la Sibiu. Pana pe miercuri sau joi. Inca nu m-am hotarat.

Drumul a fost… ciudat. Dupa cum probabil stiti a cazut pilonul unui pod pe ruta Sibiu-Brasov candva prin vara lui 2009. Si din aceasta cauza rapidul care facea legatura intre Capitala si Sibiu nu mai circula. La pod tot nu se lucreaza, primul ministru habar nu are cand vor fi incepute lucrarile. Asa ca eu sunt nevoita sa vin acasa cu un accelerat, sageata albastra ce-i drept. Asta circula pe traseul: Bucuresti Nord – Videle – Rosiorii de Vede – Draganesti Olt – Caracal – Piatra Olt – Dragasani – Govora – Rm. Valcea – Talmaciu – Sibiu. Traversez toata Oltenia ca sa ajung la civilizatie. N-am nimic cu oltenii. Dar calatoria cu trenul asta te solicita din toate punctele de vedere. E mereu aglomerat pana pe la Caracal. Stau oamenii in picioare. Nu ai aer proaspat ca sa respiri, doar aer cu diferite miresme (coada vacii, transpiratie etc.). Stiu ca e scumpa apa, ca sa nu mai vorbim de sapunuri, dar fie-va mila de nasul meu si de alte nasuri. Ca sa nu mai zic de traseul pana la toaleta. M-am ridicat frumos de pe scaun, mi-am cerut scuze ca sa trec pe langa oameni fara sa ii deranjez prea tare. Eh, mersul pana la toaleta a fost o adevarata aventura. In dreptul usilor sagetii oamenii stateau ca sardinele in conserva. A trebuit sa cobor trei trepte, in mijlocul lor dormea un mascul “feroce”. Nu l-a trezit nici macar cizma primita in cap din partea mea. Nu a fost cu intentie! Langa toaleta: o groaza de barbati. Mi-a fost frica sa intru acolo de una singura. Dar nevoile fiziologice au invins si am intrat. Mizerie, normal. Nu e nevoie sa insist. Ca sa ajung inapoi la locul meu: inca-o aventura. Iar i-am dat o cizma in cap celui care dormea pe treptele alea. Nici de data asta nu s-a trezit. Mirosul urat inca mai plutea in aer. Dupa Rm. Valcea a fost mai bine. Mai liber, am avut 4 locuri doar pentru mine. Si l-am putut citi in liniste pe Kafka.

La Sibiu e ok. Vantul bate nelinistit, am mancat la buni azi si am mancat tare bine. Trebuia sa ma intalnesc si cu Dana, dar nu mai poate. Zice una, apoi alta, apoi iar alta. Nu mai insist pe tema asta. Luni cu Biby, marti cu Catalina.

In seara asta ma uit la TV. La toate Discovery-urile posibile )

Pana joi nu mai dau pe blog. E o adevarata aventura sa scriu un post de pe calculatorul asta vechi. Imi stoarce vlaga din mine. )

Sesiune, acasa, soare, oameni, plec.

Gata sesiunea. Acum o ora am terminat ultimul examen. N-am invatat mai nimic pentru el, ca sa nu zic ca nu am invatat deloc. Si am ajuns la concluzia: daca nu invat, stiu mai multe. Nu inteleg de ce e asa o mare filosofie e in jurul sesiunii. Am avut 4 examene in 4 saptamani. Lejer. Ce-i drept, unul o sa-l pic mai mult ca sigur, dar hey! e vorba de relatii publice, ori eu URASC relatiile publice. Facultatea asta tot nu ma incanta, dar ii mai dau o sansa din nou.

Azi, in drum spre universitate, am dat numai de ciudati. O tanti care vorbea singura in 311, cand am trecut pe langa un alt bus era una care dansa de una singura. No comment.

Maine plec la Sibiu pentru cateva zile. Abia astept sa ma rasfete bunica mea cu mancare (ciorba de varza, papricas cu galuste, friptura si o surpriza ). Abia astept sa primesc cadoul de la mama. Sa ies la o cafea cu 2 prietene. Si sa ma gandesc la mine. Simt nevoia, dupa cum mai mai spus, de a fi singura un timp. Vreau sa o dezruginesc pe Leopoldina. Si cam atat.

Afara e un soare superb! Ma orbeste intr-un mod placut. Dar degeaba, ca tot e relativ frig. Zapada cade de pe acoperisuri. Eu sunt tot cu ochii pe sus uitandu-ma dupa turturi, tot cu ochii pe jos in cautarea ghetii ca sa nu cad (iar).

Voi realizati ca a trecut deja o luna din 2010?! Cand?! Parca mai ieri stateam in ploaie in Piata Mare uitandu-ma la artificii. Ciudat… Timpul zboara mult prea repede si nu apucam sa ne bucuram de fiecare clipa petrecuta de cei dragi, nu reusim sa apreciem fiecare clipa petrecuta cu cei dragi, fiindca suntem prea morocanosi uneori, prea cu fundu-n sus uneori. Ciudata si fiinta omenesca. Ma minuneaza in fiecare zi specia noastra.

Pana ma intorc de acasa nu cred ca o sa mai dau semne de viata pe blog. Unu la mana nu stiu daca mai am internet la Sibiu si doi la mana, nu prea am chef. O sa-mi umplu timpul cu alte activitati (citit, pozat, mancat, cafele). Cu bine!

Din toate cate-un pic.

Se zvoneste ca joi am examen la Introducere in Teoria Comunicarii. Se pare ca am “putin” peste o mie de pagini de invatat. Si se zvoneste ca profesorul nu e prea ingaduitor. Si, deasemenea, se zvoneste ca vor fi multiple variante de raspuns. Si ce face Simina cu putin timp inainte de examen?! Orice, numai de invatat nu invata. Cu toate ca ieri seara am studiat nitel. Am citit vreo 40 de pagini, adica despre Scoala de la Frankfurt.

M-am trezit, dupa un vis cu prea multe albine, pe la ora 13. Si chiar aveam de gand sa ma apuc de invatat. Dar apoi mi-am amintit ca trebuie sa xeroxez neaparat un capitol dintr-o carte pentru examenul de joi. Si m-am intalnit cu Marilena la Leu pentru a xeroxa. Am plecat agale de acolo urmand sa ma intalnesc cu prietenul meu pe la Rosetti. Mi-am facut abonamentul la RATB la Mosilor printre certuri si nervi, am cumparat usturoi din Mega Image si am plecat spre Obor, Mihai urmand sa invete cum se lucreaza in nu mai stiu eu ce program. Rezolvat. Si apoi am pierdut vreo ora in McDonald’s rontaind la un McPuisor si savurand o Cola. Am ajuns in alt Mega Image, am ajuns si acasa. Acum mi-e pofta de lapte cu cereale. Si de ieri seara ascult… Shania Twain. Si am un chef nebun de dans.

Vineri plec acasa. Sincer ma bucur. Am nevoie de o perioada doar pentru mine, in care sa fiu singura, sa ma gandesc la o groaza de chestii. Cred ca o sa imi prinda bine. Am primit si cupoanele azi. 24 de cupoane. O sa ma plimb! Vreau la Sighisoara, in Vama Veche si poate nitel la Brasov. Dar asta la vara.

Am terminat “Copilul divin” de Pascal Bruckner. Nu stiu ce sa zic de carte. Intr-adevar: o tema inedita, dar finalul a fost oarecum previzibil. Oricum, Bruckner continua sa ma uimeasca de fiecare data. Dar am sa trec la Kafka in curand.

In rest… chiar am o perioada relativ nasoala in care ma simt singura singurica pe lumea asta. Si incet incet ajung la concluzia ca nu exista prietenii adevarate si ca pana la urma toti oamenii sunt falsi. Da, chiar si eu. Cu totii avem doua fete: una in care zambim si suntem niste scumpi, si una in care suntem morocanosi si ne unduim in functie de interesele noastre. Suntem fatarnici si ne schimbam, oarecum, in fiecare zi fata. O imprumutam pe cea care se potriveste cel mai bine cu starea de spirit din acea clipa si purtam fata aia pe tot parcursul zilei. M-am saturat sa socializez, sa am eu initiativa de socializare. Nu am sa mai incep eu cu socializare. Sunt binevenite orice intentii de socializare din partea oamenilor, dar nu vor mai porni de la mine. N-are sens. Tot pic in bot. Alta treaba care ma macina e povestea cu increderea. Oare chiar putem avea increde in cineva? Ma indoiesc serios. Daca nici macar in proprii parinti nu avem incredere atunci cum sa avem intr-un necunoscut? Cred ca cel mai indicat ar fi sa nu avem nici macar in noi insine incredere. Ca, dupa cum am mai spus, e o lume bazata pe interese. Toti vrem sa ne potolim interesele. Si dintr-o data am devenit pesimista. Se pare ca varsta de 19 ani n-o sa-mi priasca.

Astept cu extrem de mare nerabdare primavara! Cand “soarele se joaca-n mana ta”.

Numai bine!

It was a nice birthday after all…

In ciuda faptului ca m-am trezit cu fata la cearceaf si cu dorinta de a sterge din calendar ziua mea de nastere, am avut o zi foarte draguta. M-am trezit pe la 9, dar m-am ridicat pe la 10 din pat. Am cautat cafeaua ca sa ma trezesc la realitate. Si am fost relativ prost dispusa. Apoi a venit prietenul si m-am mai inveselit. M-au sunat si mama si bunica sa imi ureze toate cele bune. Mi-am sarbatorit aniversarea celor 19 ani cu prietenul meu si cu tata. Am papat mult. Supa, pastra si tarta de fructe facuta de mine. Am baut nitel vin. Si mai pe seara am mers nitel in Starbucks si am ajuns la concluzia ca nu e asa asa de scump after all.

Am primit cadou o esarfa printata cu articole din ziare (foarte tare ideea) si “Idiotul” de F. M. Dostoievski. Mersi frumos, cubi! Cadoul de la tata l-am primit un pic mai repede.

La Multi Ani mi-au urat multi oameni si le multumesc frumos. Prima si ultima a fost Biby. Totusi sunt si dezamagita de o prietena care, se pare, a uitat de ziua mea si asta dupa 9 ani de cand ne cunoastem. Not nice at all. Dar pe de alta parte puteam sa jur ca o sa uite. Speram totusi sa ma insel.

Peste 365 de zile schimb prefixul. Dar e mult prea devreme sa ma gandesc la asta. ) Vineri dau o fuga la Sibiu. Fac un sejur de 5 zile. Si parca ma bucur ca plec nitel. Sper sa ma inteleg bine cu mama. I’m kinda worried. Si sper din suflet sa ies cu Biby la o cafea si sa mancam un rulou cu sunca la Dori’s!

Take care!

19 ani…

Oficial am 19 ani. E ora 00.12. In urma cu 19 mama era in travaliu. Si la ora 6.50 AM m-am nascut. Am 19 ani… Si la ce concluzii ajung:

- am mai imbatranit cu un an.

- sunt studenta, dar mi-e mult prea dor de liceu si mi-e dor sa spun ca sunt eleva. As vrea sa retraiesc anii respectiv. Mai ales clasa a11a si clasa a12a.

- e ziua mea, dar nu sunt prea ok. Parca mi-ar placea sa o sterg din calendar anul asta.

- anul trecut pe vremea asta dansam prin casa fiindca devenisem legala. Acum ma doare in banana si as vrea sa fiu din nou ilegala. Era mai frumos.

- mi-e dor de Biby, Brigi si Adriana.

- mi-e dor de mama si de bunica mea.

- nu mi-e dor de Sibiu.

- as vrea sa pot spune ca am invatat multe in ultimul an. Poate am invatat doar sa nu am asteptari prea mari din partea oamenilor sau a unor institutii universitare. Ca nici o mancare nu se compara cu mancarea bunicii mele. Ca bac-ul e o nimica toata. Ca trebuia sa profit mai mult de anii de liceu cand inca i-am avut langa mine.

- am in jurul meu oameni care ma iubesc. Si eu ii iubesc pe ei, dar nu pot sa le-o spun.

- sper sa ma simt mai bine din punct de vedere psihic cand ma trezesc dupa o noapte dormita.

Almost 19.

Yep… I’m almost 19. Inca o zi si schimb din nou sufixul. Inca un an si o zi si schimb prefixul. Dar nu ma gandesc inca la asta.

Duminica e ziua mea. Cum sarbatoresc?! Simplu: cu tata si cu prietenul meu. Unde? Acasa, cu mancare (supa si peste) si cu o tarta de fructe facuta de mine. Si cu vin. De ce? Pentru ca asa vreau eu.

PS. Am aflat, cred, de ce urasc iarna in ciuda faptului ca m-am nascut in ianurie. Pentru ca, in acea frumoasa zi de joi, 31 ianuarie 1991, era soare si placut afara. Nu era ger, nu ningea, nu era zapada. Era frumos.

Vreau husky!

I’ve never been a dog or a cat person. De caini imi e frica si tremur cum vad unul indiferent ca e in lesa sau nu. Pisicile sunt mult prea lingusitoare pentru gustul meu si lasa par.Dar ieri, plimbandu-ma agale prin Cotroceni in drum spre meditatii, am vazut un husky atat de superb de m-am indragostit de el. Alerga prin zapada din parcul Romniceanu, vesel in frigul de afara, nu mai putea. Stapanul lui tremura, dar cainele era fericit. Ceea ce e si logic de altfel. M-am oprit pentru 5 minute si m-am uitat la el si am inceput sa zambesc. Adevarul este ca husky mi-au placut dintotdeauna. Are Biby unul si e adorabil. Nici macar nu a latrat la mine cand am intrat o data in curte sa o vad de aproape. A fost o scumpa. Iar o data in Real, la un magazin de animale, am vazut un pui de husky gri, cu ochii aia albastri de m-a cucerit. Imi venea sa il iau acasa. Dar de unde atatia bani? Si unde sa il tin intr-un apartament?

Cert este ca vreau un husky. Dar pentru asta am nevoie de o curte. Deci, ma duc sa invat ca sa imi cumpar o casa cand voi fi mare ). Ca sa imi vad cainele fericit la -20 de grade si trist la +30 de grade.

Da… Eu vreau caine. Paradoxal.

Monotonia din jurul meu

Pe zi ce trece detest din ce in ce mai mult iarna. Anotimpul asta stupid care te tine in casa. Totul devine la un moment dat monoton. Iesi din casa, vrei sa intri cat mai repede in troleu/metrou sa te incalzesti la loc. Iesi din nou la frig si iar cauti cel mai calduros loc ca sa te dezgheti. Faci turturi, tremuri de frig. Umbli in aceleasi locuri in cautarea caldurii. Ca sa te dezgheti din nou. Aceleasi cafenele calde si pline de fum de tigara. Si apoi iesi iar la frig, faci din nou turturi, nasul curge, parul ingheata daca mai si ninge un pic afara. Picioarele sunt bocna. Cauti troleul/metroul sa ajungi cat mai repede acasa ca sa te bagi sub dus, sub apa fierbinte sa scapi de gheata.

Si monotonia te prinde si parca nu iti mai da drumul. Nu poti iesi in parc ca ingheti. Nu te poti plimba pe bulevarde ca ingheti. Cand esti seara in oras esti nevoit sa te afumi intr-o cafenea. Plamanii urla dupa aer curat si cald. Nasul sta sa cada. Degetele stau sa cada.

O mie de haine pe care esti nevoit sa le imbraci. Iti ia o vesnicie sa iei cele 5 bluze pe tine, ciorapi, sosete, pantaloni. Esarfa, manusi, caciula, palton, cizme. Si parca tot nu sunt suficiente.

Mi-e atat de dor de primavara. De caldura! De aerul cald si placut. De pasarile care canta si te incanta. De iarba verde, de copaci infloriti, de plimbari in parcuri, de apusuri, de terasele unde poti sa bei bere rece, de tot ce inseamna caldura!

Iarna asta ma baga intr-o stare de melancolie de nedescris. Distruge tot in jurul meu. Distruge relatii cu oameni, cu mama, cu tata, cu bunica, cu prietenul, cu amici, cu colegi. Totul se duce pe apa sambetei.Nu pot sa comunic. Nu imi ies cuvintele pe gura.

Daca nu vine in curand primavara  eu o iau razna! Mi-e dor sa zambesc cu gura pana la dinti, sa imi pun ochelarii de soare pe nas si sa port tricouri. Vreau sa ma arunc in iarba si sa aud gaze in jurul meu. Sa vad albine lucrand in jurul meu chiar daca ma panichez cand vad una.

Superior Scribbler Award

I am overwhelmed. Cami a acordat blog-ului meu, implicit si mie, Superior Scribbler Award. Ii multumesc tare mult. Nu m-as fi asteptat vreodata la ceva de genul. Thankies!

Premiul este totodata o leapsa. Sa vedem pasii ce trebuie urmati:

“1.Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali;
2.Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul;
3.Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post care ne explica ce este cu premiul;
4.Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr. Linky List;
5.Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.”

Premiul merge mai departe la: Cami, Catalin, Andra, Biby si ultimul blogger se pierde pe drum. Adica nu exista.

Multumesc inca o data >:D<